AVOCAT DREPTUL FAMILIEI: CUM SE STABILESTE PROGRAMUL DE VIZITARE A MINORULUI DUPA DIVORT?

În cazul în care cei doi soţi au copii minori din căsătorie, odată cu procesul de divorţ, se va stabili şi:

Încredinţarea minorilor către unul dintre părinţi sau către ambii;  o pensie de întreţinere pentru minorul încredinţat unuia dintre părinţi; pe care urmează să o plătească lunar celălalt părinte şi un program de vizitare stabilit precis; care îi poate permite părintelui să îşi vadă copilul încredinţat celuilalt părinte; să aibă relaţii personale cu e; să se implice activ în creşterea şi educarea sa.

Se stabileşte de către instanţă, de asemenea, un astfel de program de vizitare şi în cazul în care cei doi părinţi nu au fost niciodată căsătoriţi, dar tatăl a recunoscut copilul minor, fiind trecut ca atare în rubrica aferentă din certificatul de naştere al copilului.

Dreptul de a avea relaţii personale cu copilul – Dreptul de vizitare

Dacă pensia de întreţinere este un drept al copilului (şi nu al părintelui care îl creşte, aşa cum de multe ori se consideră), dreptul de vizitare este un drept al părintelui, de a se implica în creşterea şi dezvoltarea copilului, de a avea relaţii personale cu acesta.

Dreptul de vizitare poate presupune, în funcţie de caz:

  • deplasarea periodică a părintelui la domiciliul copilului şi petrecerea unui interval bine determinat acolo, împreună cu copilul,
  • deplasarea copilului la domiciliul părintelui şi petrecerea împreună a unui interval bine determinat acolo.
  • Poate fi stabilit şi sub forma unui week-end periodic, dreptul de a prelua copilul, de a merge cu el în vacanţe, precum şi alte modalităţi stabilite de instanţă.

Stabilirea programului de vizitare

Dreptul de vizitare se stabileşte de către instanţă în urma unui proces.

Poate fi stabilit:

– în urma procesului de divorţ

– în urma unui proces distinct de stabilire, de extindere sau de restrângere a dreptului de vizitare

În situaţia în care cei doi părinţi nu se înţeleg cu privire la stabilirea programului de vizitare, instanţa este cea care va decide, pe baza: dovezilor aduse, propunerilor celor doi părinţi, rezultatelor anchetelor sociale efectuate, precum şi a altor dovezi.

Pentru mai multe informatii, ne puteti contacta la urmatoarele nr de telefon:

Avocat Viesanu Andreea: (0756) 371 012
Birou: (0757) 609 931

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *